un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


sâmbătă, 14 mai 2016

Tura cu bicla pe la Limanu-Hagieni

După tura din Măcin ni s-a deschis un mic apetit pentru bicicleală așa că nu stăm pe gînduri atunci cînd Cosmin și Miha ne propun o tură de bicicletă pe la mare, mai precis pe la pădurea de la Hagieni.

Pregătitul turelor de biclă e ceva nou pentru mine așa că mă pun pe calculat și pregătit bagaj care să includă și truse de scule, camere și alte cîteva lucruri utile învîrtitorului de pedale. Îl aștept pe Cosmin cu oarece emoții și montăm pe suporții de mașină toate cele patru biciclete apoi îndesăm în portbagaj restul echipamentului și o luăm din loc spre litoral.

Ajungem la Limanu unde lăsăm mașina pe marginea drumului și pornim la pedală pe un drum prăfuit ce străbate cîmpul de la marginea satului. Începem tura cu un mic ajutor dat unui cal priponit și a carui funie se se incîlcise pe după o tufă.

Străbatem apoi drumuri de pămînt pe marginea culturilor de porumb și grîu, pozînd cu nesaț primii maci apăruți în cale. Mă bucur ca un copil de mersul pe lîngă lanurile de grîu pe marginea carora cresc frumoasele flori de cîmp, flori ce-mi amintesc de plimbările solitare ale copilăriei cînd bălăuream pe cîmpurile din jurul satului bunicilor, lumea părîndu-mi-se pe atunci de o imensitate vecină cu infinitul.






Ajungem în satul Hagieni, un sat ce mi s-a părut sărăcăcios la prima vedere. N-am apucat să-l vad mai în detaliu căci am ieșit repede din el și ne-am îndreptat spre pădurea de la Hagieni apoi am coborît spre un lac pe marginea căruia se află Mînăstrirea Hagieni-Limanu, trecînd printre palcuri de pini ce ma duceau cu gândul la munți. Peisajul are un aspect aparte, pe de-o parte arid, pe de alta padurea dă o notă de viu.

















După un mic popas de contemplare a unei familii de lebede pornim din nou spre pădurea mai sus amintită, afundîndu-ne în interiorul acesteia pe un drum ce coboară destul de accentuat. Prindem viteză și ne oprim abia unde coborîrea se domolește, loc unde un apicultor își instalase o mică prisacă din care tocmai culegea miere.

De aici prindem un drum asfaltat prin pădurea ce aduce cu o junglă cambodgiană datorită puzderiei de liane ce-au năpădint-o. Încerc să fac o poză însă aceasta nu reușește să redea întocmai realitatea. Drumul ne scoate la marginea pădurii de unde o luăm peste cîmpuri spre un pîlc de pădure de pini.













Facem un mic popas, ocazie cu care remarcăm că dinspre vest se apropie un nor nu tocmai plăcut la înfățișare. Dacă fotogenic arată destul de bine, ceea ce aduce cu el nu e tocmai pe placul nostru așa că dăm tare din pedale și o luăm spre Limanu. Traversăm un lac și ne trezim într-o curte cu doi cîini mari care ne produc ceva emoții pînă să ne dăm seama că sunt jucăuși și prietenoși.

Trecem mai departe spre un cîmp unde fac o pauză de fotografiat amenințătorul nor ce se apropia, ocazie cu care partenerii de tură iau avans în așa fel încît la un momentdat mă gîndesc c-am greșit drumul de nu mai dau de ei. Ne întîlnim, totuși, la o distanța apreciabilă de locul despărțirii.

Ajungem la Limanu și ne grăbim spre mașină, căci norul e din ce în ce mai aproape. Reușim să urcăm bicicletele sus și să o luăm spre Mangalia pentru a ne astîmpăra foamea, fentînd ploaia ce se apropia. Cît timp am mîncat a dat o răpăiala pe cinste apoi cerul s-a limpezit.




Ne-am retras spre 2Mai, plimbîndu-ne puțin pe malul mării apoi punîndu-ne corturile pe plajă.

Dimineața ne-a găsit somnoroși, ascultînd valurile mării și chirăitul pescărușilor. Lenevim o vreme apoi ne gîndim să dăm o fugă la bulgari, doar că la vamă avem o surpriză. Lipsește un buletin, așa că renunțăm la plan și ne mai fîțîim o vreme prin Vamă.

Vama Veche. Veche doar cu numele căci e mai nouă decît mi-am imaginat. Și nu, nu în sensul bun. Noul constă în construcții care mai de care ai urîte, un hotel de prost gust care se sprijină de malul mării și care are, nu-i așa, plaja privata. Încerc să-mi imaginez cît de snob și prost poți fi să mergi în Vamă la un hotel de 4 sau 5 stele cînd Vama Veche era tocmai fieful celor ce nu-și permiteau altceva decît un cort deasupra capului, ca să nu zic ca se dormea direct sub cerul liber!? Prostul gust, manelăria, cocălăria și jegul e ceea ce caracterizează acum o mare parte din Vama Nouă, cum i-aș zice eu.
















Cam aici se încheie mica noastră tură de bicicletă. E frumos la pedalat și sperăm să mai facem și alte ture.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu